Orfismul în istoria artei este denumirea dată de poetul Guillaume Apollinaire unei orientări artistice, apărută la începutul secolului al XX-lea, care-și propune redarea muzicalității tonurilor și volumelor în pictură. Reprezentanți ai acestei orientări sunt Robert Delaunay și Sonia Delaunay-Terk, care, în anii 1910-1914, opun rigidității geometrice a cubismului un mod mai armonios de compoziție, unde culorile echivalează funcțiile sunetelor muzicale. Așa cum Arthur Rimbaud voia să acorde fiecărei vocale o încărcătură cromatică, pictorii adepți ai orfismului stabilesc o legătură directă între proprietățile fizice ale culorilor și ecoul pe care îl trezesc la privitor. Orfismul se afirmă public în cadrul "Salonului Independenților" de la Paris, în 1913, la care participă și František Kupka, Francis Picabia, Fernand Léger, și Wassily Kandinsky. El își originea în cubismul ...itic, reluând reducerea spațiului la un plan abstract. Robert Delaunay fragmentează obiectele prin repetarea efectelor de lumină, care capătă o facultate ...ie. În acest fel se detașează de aspectul static și monocrom al cubismului, preluând inspirația din lumină, creatoare de dinamism și forță, și nu din obiecte.
Raspuns dat de
Viorel
la
Jun 27, 2023
